protectia consumatorului, protectia consumatorilor, infocons, superconsumatorul, protectia mediului, teste comparative, studii comparative, o9atitudine
header Testat MarcaIncrederii InfoCons InfoCons
bar

scaneaza

spycit

afla_cat_costa

telefon_consumator

112

ia_atitudine

o9atitudine

gc

cobalt


alege

o9atitudine

stop_risipei


Servicii

serviciu - activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
serviciu de alimentaţie publică - activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor;
serviciu financiar - unele servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private, investiţii sau plăţi;
serviciu de piaţă - orice acţiune sau prestaţie care face obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă şi care nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;

Prestatorii de servicii au obligația:

a) să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;
b) să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
c) să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;
d) să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile tehnice stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare, conform normelor în vigoare;
e) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat.

 

 
Sursa: Codul Consumului
 
o9atitudine Marca Increderii ICRT Consumers International
Jos

animation

bar

           

© Toate drepturile rezervate InfoCons

InfoCons este singura voce la nivel naţional pentru consumatori, membru cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale Consumers International. Asociaţia de consumatori este necesară acum, mai mult ca niciodată. Viziunea noastră este o lume unde să avem cu toţii acces la siguranţă, bunuri şi servicii durabile. Puterea noastră colectivă este suportul pentru consumatorii din întreaga ţară.
InfoCons este operator de date cu caracter personal inregistrat cu nr. 12617/05.10.2009
* număr cu tarif normal în rețeaua Telekom, din toate rețelele

Pentru reprezentantii mass media care doresc sa fie acreditati pentru informatiile transmise de InfoCons si pentru a beneficia de acces gratuit la site-ul de teste comparative (testecomparative.ro), sunt rugati sa transmita o solicitare in acest sens la adresa de mail: presa@infocons.ro

InfoCons | Cod Unic de Inregistrare 15535584
Str. Negru Voda 3, sector 3 Bucuresti, Romania
Tel: 021/319.32.66, 031/101.25.14 | Fax: 031/101.25.15

Partenerii noștri:

federatie